Long story short

Cateva minute mai tarziu, Shunsuke parca masina pe alee si iesi grabit din vehicul. Deschisa usa din spate pentru un Yuki foarte nedumerit si apoi usa din fata pentru Ren.
Yuki trecu in fuga pe langa cei doi si intra in casa. Furtuna inca nu incetase si fulgerele luminoase inca mai brazdau cerul. Se descalta repede si intra in bucatarie sa lase cumparaturile. Vru sa plece apoi in camera sa ca sa scape de furtuna dar vocea tatalui sau il opri, Barbatul intra in camera urmat de Mizuki pe care o adusese din birou. Toti trei se asezara in seiza la masa. Shunsuke facu prezentarile iar din privirea pe care i-o arunca Mizuki lui Yuki, femeia intelese ca baiatul nu stia absolut niimic.
Ii zambi bland noului venit si se ridica sa faca un ceai. Shunsuke il pofti pe Ren sa ia loc.

In timp ce apa fierbea, Shunsuke il fixa cu privirea pe Ren.
-Da-i drumul, explica-te! spuse el aspru. Mizuki incepea si ea sa inteleaga ce se petrece. Il intreba din priviri pe sorul ei iar acesta ii raspunse printr-o usora miscare a capului. Se apleca apoi spre Yuki si ii sopti ceva la ureche lamurindu-i astfel o parte din canfuzie.

Trei Sentimente se citeau pe fetele celor trei Kendou: uimire, compasiune si furie. Yuki se lasa pe spate in scaun si se uita la el neobosindu-se sa-si ascunda dezgustul si supararea.
-Lasule, dacă e adevărat ce spui şi ai crut să mă protejezi, atunci eşti şi tu un nenorocit pentru ca nu ai avut tăria de a discuta cu Shunsuke. Nu puteai să dai ochii cu noi! Asta e doar vrăjealăă ca să te simti tu m-ai bine. Nu-mi pasă cine te abuza, aşa cum ai avut forţa să-l ucizi, aşa puteai să vi si să discuti cu noi dupa aia. Nu să fugi cu coada intre picioare ca un căteluşi speriat şi...
-Ajunge,Yuki!
-Pe cine a trebuit sa ucizi? vocea lui Mizuki parea ca vine de undeva de departe, era ingrijorate si se vedea ca si-ar fi dorit cu orice pret sa-si fi stiut fiul aproape in toti anii acxeia.
Yuki si Shunsuke pe de alta parte erau amandoi suparati. Desi nu voia sa o recunoasca, barbatul ii cam dadea dreptate fiului sau. Toate astea ar fi putut fi evitate daca baiatul ar fi venit sa discute cu el in loc sa faca ce il taiase capul.

Vazandu-l ca se ridica, yuki simti ca se enerveaza si mai tare. Chiar fugea de orice fel de mustrare? Se ridica de pe scun lasandu-l sa cada cu zgomot pe podea si se posta in fata lui obligandu-l sa se opreasca.
-Ce faci? Pleci? Iar ne abandonezi? Chiar nu iti pasa de noi? Ok, de mine nu ar trebui sa-ti pese cine stie ce, ca eram probabil prea mic ca sa am vreo treaba cu tine, dar de Shunsuke si Mizuki ce zici? Ti se ofera sansa sa-ti repari greselile si u fugi de ea?
Shunsule nu mai apuca sa-l opreasca de data asta. Cuvintele iesira din gura lui yuki inainte ca cineva sa mai poat zice ceva. Chiar atunci cand Mizuki tipase la el, baiatul o igniorase. Il privea suparat, in mod normal ar fi treuit sa se apere nu doar sa-si ceara scuze si sa plece din nou.

Auzindu-l, Yuki izbucni in ras. Cum putea să se gândească măcar la aşa ceva? Deschise dulapul si lua poza pe care Mizuki o pusese acolo la cateva zile dupa disparitia lui Ren.
-Tu te auzi ce spui? Nici nu stii cat de ingrijorati am fost toti! Da, ma refer si la mine dupa ce am fost destul de mare ca sa inteleg ce se intampla. Cum poti crede ca nu te vom accepta? Ce iti trece prin cap? rabufni el bagandu-i poza in fata.

Mizuki se ridica de la masa si se apuca sa puna ceaiul in cani, inainte ca ibricul sa explodeze. Il lua apoi pe Shunsuke de vrat si iesi din camera, Yuki se descurcase bine si avea de gand sa-l lase pe el sa termina.
-In ce pe ricol? intreba el incrucisandu-si bratele la piept si prefacandu-se ca nu-i vede pe parintii sai iesind din camera. Cu cine te-ai inhaitat?

Continua sa-l priveasca suspicios asteptandu-l sa continue. Era ciudat ca el sa fie atat de infipt si sa vorbeasca pe tonul ala. Avand in vedere ca era fratele lui, isi permitea, teoretic.
Isi lua una din canile de ceai si se aseza la masa. Inspira aroma lichidului fierbinte si contata multumit ca mama lui folosise iasomie si ceai de trandafiri.
-Doar ca...ce? intreba el dadu-si seama ca Ren ezitase cam prea mult.

Auzindu-l cum se balbaie mai ca se ineca cu ceaiul pe care incerca sa-l guste. Cumva timiditatea era trasatura de familie?
-Este? Haide, Ren, vorbeste ca nu te mananca nimeni!
Isi simti telefonul bazaind si verifica rapid mesajul. Chicoi cand vazu continutul si ii raspunse rapid prietenului sau.

Scapa telefonul din mana iar acesta facu zgomot and se lovi de masa. Ridica capul spre el si il privi ca si cum se astepta sa-i zica ca glumise sau ceva.
-Ce glume faci! Nu glumi cu asa ceva, Ren! Zau, nu se glumeste cu asta! Avu grija sa aiba tonul cat de cat coborat caci stia ca daca l-ar fi auzit tatal sau sigur ar fi avut amandoi probleme. Acum pe bune, Ce faci?

Simtea ca ii vienea sa urle. Cum naiba ajunsese fratele sau sa faca asta. Isi puse mainile in cap si isi rezema coatele de masa.
-De la ce a pornit? Cum ai ajuns sa faci asta? Intreba el incercand sa se stapaneasca. Treaba asta i se parea imposibila. Un vis urat din care nu reusea sa se trezeasca.

Dadu nemultumit din cap si isi afunda buzele in lichidul fierbinte. Putin, doar cat sa si le umezeasca si ca sa-si dea timp sa gandeasca problema si sa nu spuna ceva cu care sa-l atace.
-In cazul asta ar fi fost o idee buna sa e intorci! sigera lasand cana jos si inconjurand-o cu mainile. Ii facu semn si lui sa se aseze, nu ii placea sa vorbeasca de jos, il facea sa se simta scund si nu era chiar asa mic de statura.

Incepu sa chicoteasca. El era un timid si jumatate si nu i-ar fi fost rusine sa se intoarca acasa indiferent ce ar fi facut. Erau paritii lui pana la urma, de ce sa le fie rusine de ei?
-Suntem familia ta, Ren, nu aveai de ce sa-ti fie rusine. In cel mai rau caz te-ar fi luat Shunsuke la trei pazeste si te-ar fi tinut in curte catava ore, atat.